Abia ne-am întors din „saptămâna de miere” şi am avut plăcuta surpriză să găsim acasă albumul şi dvd-urile de la nunta noastră. Totul a ieşit perfect. Mai bine de cât ne aşteptam. Iar acum când revedem pozele şi videoclipul nunţii, parcă totul îmbracă o aură de basm. Vrem să vă mulţumim VOUĂ, celor de la Galileo, că aţi transformat visele noastre în realitate. Vrem să mulţumim echipei de la decoraţii ( ne cerem scuze ca nu îi putem nominaliza). De asemenea lui Laura, care a avut răbdare cu noi, dar care a şi surprins în poze momentele cele mai importante, dar mai ales pentru „instantaneele” de la şedinţa foto si de la şedinţa TTD, acele poze care nu apar în album , dar care au făcut deliciul tuturor. Muzica a fost „beton”, iar pentru asta îi multumim lui Tavi, Dj-ul care parcă ne citea gândurile în materie de muzică, şi care a făcut o atmosferă extraordinară.
Şi nu în ultimul rând, cele mai multe mulţumiri lui Neluţu, maestru nostru de ceremonii, care nea ajutat enorm. Nu ştim cum ar fi ieşit nunta fără coordonarea lui Neluţu, dar cu siguranţă nu am fi vrut să aflăm! Spontaneitate, calm( mai ales calm, pe care reuşeşte să îl transmită şi celor din jur, în special mie ca mireasă), coordonare, anticipare, umor, prezenţă de spirit, modestie sunt doar câteva din calităţile care îl definesc pe Neluţu ca maestru de ceremonii. Şi să nu uităm! Sedinţa de TTD pe care am fost reticienţi să o luam, a iesit supeeeeerrrr! Videoclipul si pozele sunt extraordinare.
Vrem să încheiem aici, deşi am mai sta la poveşti despre „povestea” nostră. Vrem să vă mai mulţumim o dată, la toată echipa GALILEO, ţineţi-o tot aşa, fiţi cei mai buni.
Alina si Marius
PS: Naşii vreau şi ei o şedinţă TTD, şi cred că vor să le remomtaţi dvd-rile.